In lumea afacerilor, lucrurile par uneori destul de dificile. Cu toate acestea, de foarte multe ori nu este chiar asa, iar ceea ce ti se pare un lucru imposibil poate deveni cu usurinta realitate. Si acest lucru pentru ca sunt foarte multe mituri pe care viitorii antreprenori nu stiu daca sa le creada sau nu. AfacereaZilei.ro iti prezinta cateva dintre acestea. Cu siguranta iti vei face apoi o idee mai clara despre ce inseamna afacerile.
Mitul nr. 1: Ai nevoie de multi bani pentru a incepe o afacere
Nu este chiar asa. Exista o multime de afaceri pe care le poti incepe practic fara bani. Exista destule exemple de persoane care si-au inceput afacerile cu o investitie minima sau chiar fara niciun ban, apoi au evoluat in sens uimitor. Uneori poti chiar sa-ti faci clientii sa te finanteze.
Mitul nr. 2: Este nevoie de mult timp pentru a incepe o afacere
Da, si asta este fals. Poti concepe o idee de afacere care poate avea succes chiar si intr-un weekend dintr-o vacanta relaxanta la mare sau la munte. Cine stie cand vine ideea mareata? Apoi, dupa ce ideea este bine inradacinata in mintea ta, nu ai nevoie decat sa treci totul pe hartie si sa te apuci de treaba. Dar nu te gandi ca dureaza la nesfarsit, uneori este vorba de doar cateva zile sau saptamani pana totul devine o realitate frumoasa.
Daca crezi ca afacerea pe care o ai in minte este singura afacere pe care o poti incepe cu succes in doar cateva zile, gandeste-te din nou. In fiecare vacanta in care mintea iti este odihnita si te relaxezi poti incepe o noua afacere posibila. Cine stie care prinde viata mai repede?
Mitul nr. 3: Ai nevoie de multa experienta pentru a incepe o afacere
Rareori cei care au acum afaceri de succes si-au inceput afacerea avand deja o experienta impresionanta in domeniu. In plus, unde ar mai fi distractia? Unde ar mai fi noutatea? Nu ar fi decat o chestiune repetitiva care poate deveni plictisitoare. Este o idee ridicola sa nu incepi o afacere doar pentru ca nu stii nimic despre domeniul nou in care vrei sa activezi. Alegand sa investesti intr-o afacere despre care nu stii nimic este posibil sa faci mai multe greseli.
Dar nu din acestea inveti cel mai bine? Nu acestea te vor ajuta sa te ridici din ce in ce mai mult? Da, nu strica sa ai o anume experienta in afacerea pe care vrei sa o incepi, dar pentru multe afaceri nu este necesara experienta inca de la inceput, ci o poti capata pe parcurs. Exista lucruri care sunt in general mai importante decat experienta in aproape orice afacere.
Mitul nr. 4: Nu ar trebui sa incepeti o afacere in timp ce ai un job cu norma intreaga
Recomandat este sa incerci sa iti pastrezi slujba cu norma intreaga pana reusesti sa iti pui afacerea pe picioare. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa te implici deloc in afaceri daca ai deja un job stabil. Probabil o sa fie mai greu cu timpul la inceput, dar pe parcurs lucrurile devin mai usoare. Dezvolta-ti afacerea incet, cu atentie, studiaza despre cum iti poti conduce afacerea in timp ce timpul iti mai este ocupat si de altceva, apoi planifica specificul afacerii si lanseaz-o. Testeaza, analizeaza, revigoreaza-te, testeaza din nou, pana cand esti gata sa renunti cu adevarat la locul de munca pe care il aveai. Poti avea succes garantat daca urmezi pasii corecti.