Indici de performanta pentru o campanie continua…
De ce spun o campanie continua? Pentru ca o campanie SEO nu se termina niciodata. Ea trebuie sa functioneze in permanenta, in conditiile in care aducem in permanenta continut nou pe site-urile noastre, continut care trebuie vazut si placut de motoarele de cautare. Rezultatele acestei munci se vad in timp, insa ele trebuie monitorizate continuu, mai exact, trebuie observata si inregistrata evolutia unor indici de performanta ai campaniei SEO.
Despre ce indici de performanta vorbesc?
Ei bine, in continuare voi face o retrospectiva a indicilor pe care trebuie sa ii ai in vedere in evaluarea eficientei campaniei tale de SEO:
1. Pozitia in SERPs (ranking)
Este unul dintre cei mai utilizati indici de performanta in SEO. In acest sens se recomanda monitorizarea cuvintelor cheie uzitate in campania SEO si evaluarea rezultatelor obtinute de aceastea (pozitiile in paginile de rezultate generate de motoarele de cautare)
2. Sursele de trafic (direct, prin recomandari, organic sau platit)
Un instrument extrem de util in identificarea surselor de trafic este Google Analytics, pe care este important sa il folosesti in campania ta.
3. Evolutia traficului
Modul in care se modifica traficul de la luna la luna este un alt indice de performanta, care trebuie avut in vedere pe termen lung.
4. Cuvintele cheie si traficul generat de ele
Tot din Google Analytics poti afla exact ce cuvinte cheie sunt generatoare de trafic si care sunt paginile din site responsabile.
5. Rata de conversie
Un lucru pe care este bine sa il stii este ca nu faci SEO pentru trafic si atat. Mai important decat numarul de vizite pe site este numarul de clienti adusi, numarul de utilizatori care ti-au adus beneficii. In functie de obiectivele setate in Google Analytics, iti poti da seama daca traficul organic este directionat corect catre publicul-tinta si daca aduce conversii.
Acestia sunt cei mai importanti indici de conversie…
…pe care ar trebui sa ii urmaresti de-a lungul campaniei SEO. Nu-i pierde din ochi!