Embed Post – incorporarea postarilor de pe Facebook
Vrei ca tot mai multe persoane sa iti vizualizeze postarile de pe Facebook? Pana acum putina vreme probabil foloseai functia embed pentru a incorpora in articolele tale tot felul de filmulete, iar Twitter era singura retea de socializare care permitea incorporarea mesajelor publicate de utilizatorii ei in textele unor website-uri sau bloguri. Ei bine, deloc surprinzator, Facebook s-a decis sa bifeze si aceasta functie, oferindu-le posibilitatea utilizatorilor ei de a incorpora postarile de pe paginile personale sau de companie in continutul publicat de ei in afara retelei.
Cum dai „embed” postarii tale?
Alege unul dintre post-urile publicate de tine, da click pe sageata din dreapta sus, aferenta postarii, si selecteaza „Embed post”:
Copiaza codul generat si lipeste-l (Paste) acolo unde doresti, pe website-ul sau blogul tau.
Iata cum arata postarea de mai sus, integrata efectiv cu aceasta functie:
Acum ca ai inteles, nu ramane decat sa folosesti inteligent functia „Embed Post”
Daca scrii pe un blog ce trateaza Social Media, poti sa incorporezi in articolele tale exemple de postari de pe diferite pagini (daca setarile paginilor respective iti permit) dand click pe butonul „Embed Post” si permitandu-i batranului Print Screen sa isi mai…traga sufletul.
Vrei sa incorporezi un filmulet in articolul pe care tocmai il redactezi? Incarca video-ul pe pagina ta de Facebook, da embed postarii si foloseste-o in articol, in locul codului generat de Youtube. Astfel, cel care iti citeste articolul poate da Like filmuletului direct din widget-ul postarii, sau il poate accesa, fiind directionat catre pagina ta de Facebook.
Ai gasit o postare pe care vrei sa o citezi? Functia Embed te ajuta sa faci acest lucru usor si… corect.
Cea mai mare bucurie a marketerilor in ceea ce priveste functia Embed sta in faptul ca orice post incorporat cu ajutorul acesteia include un buton de Like pentru pagina. Asta inseamna ca functia te poate ajuta sa cresti numarul fanilor paginii tale. Un motiv destul de bun pentru a ne folosi de „Embed Post”. Tu ce zici?