Ai ajuns intr-un mare magazin de pantofi. Prima pereche la care te uiti, pe care pui mana e cea care arata cel mai bine, nu-i asa? Nu este nici cea mai comoda, nici cea mai calitativa, nici cea cu talpa cea mai flexibila. Adevarul e ca intr-o lume cu foarte multi pantofi, primul si cel mai important criteriu dupa care judecam pantofii este reprezentat de…aparente. Nu e nimic care sa ne dilate pupilele? Vom iesi probabil din magazin, fara a da vreo sansa calitatii pantofilor.
Titlul unui articol este primul lucru care ii sare in ochi potentialului cititor. El este cel care il convige pe internaut sa il citeasca, sau, dimpotriva, e cel care ii sufla praf in ochi.
Oricat de bun ar fi articolul tau, daca titlul nu e atragator, nimeni nu o sa ti-l citeasca. Stiu, e dureros…
Iata 10 modalitati prin care poti transforma un titlu de articol in ceva irezistibil pentru cititori:
1. Care este beneficiul? – oamenii adora sa citeasca articole care ii invata ceva. Foloseste-te de titlul articolului pentru a le spune exact ce ii inveti in randurile tale. Fii cat mai explicit cu putinta.
2. Nu reinventa roata – stiu, poti mai mult decat „10 trucuri pentru”, „Cum sa”, insa oamenii sunt, se pare, iremediabil indragostiti de astfel de formulari. Asa ca foloseste-le!
3. Datele dau mai bine decat parerile – ai date exacte care iti sustin punctul de vedere zugravit in cadrul articolului? Foarte bine, foloseste-le in cadrul titlului.
4. Scrie pentru oameni, nu pentru motoarele de cautare – cuvintele cheie adaugate in titlu din motive de SEO (search engine optimization) l-au transformat in ceva neatractiv pentru cititori? Elimina-le fara frica!
5. Creeaza un sentiment de urgenta – da-le cititorilor senzatia, cu ajutorul titlului, ca au putin timp pentru a reactiona fata de informatiile cuprinse de tine in articol si, cel mai probabil, numarul cititorilor tai va creste.
6. Pentru lenesi – oamenilor nu le place sa faca prea mult efort pentru a obtine ceva, asa ca nu ar fi rau daca in titlu ai include un hint legat de usurinta cu care cititorii vor putea implementa sfaturile tale. De exemplu: „Ghid de cumparaturi pentru lenesi…”
7. Apel la emotii – suntem oameni, asa ca, oricat am incerca sa nu ne lasam controlati de emotii, ne trezim adesea carati in spate de ele. Foloseste un titlu care emotioneaza, pentru a atrage atentia audientei tale.
8. Invata-i din greseli – oamenii, pe langa faptul ca sunt emotivi, mai au si obiceiul de a gresi. Greseala face parte din natura noastra. Cunoscand acest lucru, creeaza titluri in care le arati cititorilor ce pot invata din greselile tale sau ale altora- „5 greseli de promovare SEO”
9. Starneste-le curiozitatea – rar vezi oameni care nu sunt curiosi, cei mai multi doar se prefac…. Scrie titlul articolului sub forma de intrebare pentru a le gadila curiozitatea.
10. Combina „et impera”! – combina cateva dintre elementele de mai sus si obtine un efect irezistibil: „Cum poti creste traficul pe blogul tau in 3 pasi simpli”.
Acestea fiind spuse, fie ca titlurile tale sa devina adevarati magneti pentru cititori!